Experiență Profesională
Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihopedagogie Specială, iar formarea mea a continuat prin masterul în Psihopedagogia Școlii Incluzive la Universitatea din București.
Timp de patru ani am activat ca terapeut ABA în cadrul unei asociații din București, unde am lucrat îndeaproape cu copii cu cerințe educaționale speciale. Ulterior, timp de un an, am fost profesor logoped în cadrul CMBRAE, experiență care mi-a consolidat formarea profesională și mi-a oferit o înțelegere complexă a diverselornevoi de comunicare ale copiilor.
În prezent, colaborez cu grădinițe din București, unde desfășor activități logopedice adaptate fiecărui copil. În cabinetul meu, construiesc un spațiu sigur, unde vocea fiecărui copil capătă sens, claritate și curaj. Toate aceste etape mi-au întărit convingerea că intervențiile personalizate, construite cu răbdare și empatie, pot aduce o schimbare reală în viața fiecărui copil.
